Tumoarea a fost descoperită atunci când adolescenta, din Japonia, a efectuat o operaţie pentru îndepărtarea apendicelui, relatează Independent
Când medicii au tăiat tumoarea de 10 centimetri lăţime, au descoperit bucăţi de păr şi un creier nedevoltat, precum şi învelişul osos al acestuia. Analizele detaliate au dezvăluit faptul că celulele din creier erau organizate sub forma unei versiuni mici a cerebelului. Acesta era suficient de dezvoltat pentru ca impulsurile să fie trimise între neuroni, conform lui Masayuki Shintaku, medicul care a studiat tumoarea.
Structura avea formată şi o tijă care în mod normal este conectată de coloana vertebrală. Tumorile descoperite în ovare sunt, în general, inofensive, însă cauza lor este încă necunoscută. Celulele cerebrale sunt în general descoperite în aceste formaţiuni, dar este neobişnuit modul în care acestea s-au aranjat sub forma unei structuri asemănătoare creierului.
Angelique Riepsamen, doctor din cadrul Universităţii New South Wales, a declarat: ,,Elemente neuronale asemănătoare cu cele din sistemul nervos central sunt deseori descoperite în teratoamele ovariene, dar structurile asemănătoare creierului unui adult sunt extrem de rare”.
Adolescenta nu a avut niciun simptom, deşi în cazuri anterioare femeile sufereau şi de paranoia sau pierderi de memorie. Aceste simptome apar atunci când sistemul imunitar încearcă să atace creierul ,,străin” dar în cele din urmă ajunge să atace creierul pacientului.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: